Povestea pupezei
Cod 02. "Amintiri din copilărie"
povestite din perspectiva pupezei cu pricina :)
Într-o dimineață ca oricare alta, la ora 7 fix, am început să cânt ca să anunț că este dimineață. Eu sunt o pupăză care locuiește de câțiva ani într-un tei, și dimineață de dimineață cânt pentru a-i trezi pe ceilalți.
După câteva minute după ce-am dat trezirea, parcă îl văd pe Nică, un pic cam supărat, cum se duce la țarină să dea de mâncare la lingurari. Astăzi însă văd că se abate de la drum către teiul în care locuiesc, deoarece m-a văzut. Și eu care credeam că vrea să îmi mulțumească pentru că îl trezesc în fiecare dimineață pentru a nu întârzia cu treburile! Da', când acolo, ce să vezi! Când și-a băgat mâna în scorbură, mi-am dat seama că el avea altceva de gând. Și-a băgat mâna în casa mea și m-a scos de acolo, după care a pus peste mine o căciulă și peste căciulă o piatră. Apoi a plecat. M-am zbătut, dar în zadar, nu am putut scăpa!
După ceva timp s-a întors și mi-a legat piciorul cu o sfoară și m-a dus în podul casei lui. El venea și îmi aducea de mâncare, iar eu, de fiecare dată, încercăm să scap, dar nu am reușit. După două zile în care m-a ascuns acolo, m-a luat și am plecat la drum. Eu nu știam unde vrea să mă ducă. După ceva timp am ajuns într-un târg. Acolo un negustor l-a întrebat pe Nică dacă eu sunt de vânzare. În zadar am sperat că va spune "nu" și că va avea grijă de mine. Bucuros de oferta făcută, Nică i-a spus că sunt de vânzare și m-a dat negustorului, care a crezut că sunt o găină și m-a căutat de ouă. Atunci acesta mi-a dezlegat piciorul de acea ață și mi-a dat drumul. Îi sunt recunoscătoare!
Când am ajuns acasă, i-am văzut pe părinții lui Nică mergând spre târg, deoarece un vecin le-a spus cum l-a văzut pe Nică în tei, în urmă cu două zile, cotrobăind prin scorbură...
Eu m-am bucurat tare că am scăpat de așa năzbâtie de copil și mi-am trăit în continuare viața, trezindu-i în fiecare dimineață pe săteni, ca un adevărat "ceasornic al satului", dar mai ales ascunzându-mă de câte ori îl vedeam pe Nică mergând cu mâncare la țarină sau dând ocol teiului!
Ș.T.
Pupăza din tei
Stăteam și eu liniștită în teiul din curtea mătușii Măriuca,copacul în care am locuit toată viața, și mă uitam la ceasul pe care l-am găsit într-o pădure de acum o eternitate. L-am agățat de o crenguță de lângă scorbura în care eram și de atunci nici nu s-a clintit.
-E ora șapte dimineața! am strigat eu, știind că era timpul să trezesc satul. Oamenii din sătuc trebuiau treziți dis-de-dimineață, ca să se apuce de treburile lor și să nu lenevească toată ziua dormind ca niște bușteni.
Îmi încep cântecul care trezește ca prin magie pe toată lumea. Oricine îl poate învăța, căci e ușor de reținut. Sună așa: Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!
Și cântând cu glasul meu puternic, îl văd pe Nică, nepotul Măriucăi, venind spre copacul meu. Îl zăresc în fiecare dimineață cum duce niște pachete delicioase cu mâncare, dar de data aceasta nu iese pe poartă, ca de obicei, ci vine spre mine. Dintr-odată îi văd mâna care mă înșfacă și mă îndeasă într-un coș din care nu vedeam lumina zilei. După o vreme, sincer nici nu știu dacă au trecut ore sau zile, dar încep să aud pași care se apropiau de coșul în care stăteam întristată. Era Nică! Îmi venea să-l ciupesc!
Ia coșul și mă duce într-un loc cu o grămadă de oameni gălăgioși. Mă scoate și mă dă unui moșneag. Bătrânul îmi dă drumul, iar eu, profitând de ocazie, zbor cât mă țin aripile. Din văzduh îl văd pe Nică fugind după mine, dar nu mă ajunge, căci eu sunt mai rapidă.Mă întorc în teiul meu iubit și intru în scorbură.
”Noroc cu moșul că m-a salvat!” mi-am zis eu și de atunci Nică nici nu s-a mai apropiat de teiul meu.